PC solicită președintelui Traian Băsescu să ceară DNA și Curții de Conturi să se autosesizeze în legătură cu acordarea lui Costică Constanda a terenului în Satul Francez, considerând că acest lucru este o "afacere dubioasă", a declarat, luni, senatorul PC Marius Marinescu.
Marinescu a precizat, la o conferință de presă, că PC va face toate demersurile pentru ca omul de afaceri Costică Constanda să fie expropiat de pe terenurile din Parcul Bordei și din Satul Francez, iar în schimb, să primescă acțiuni la Fondul Proprietatea, așa cum primesc alți 200.000 de cetățeni români, aflați în aceeași situație.
Potrivit proiectului votat de consilierii municipali, pentru terenul de 28.500 de metri pătrați pe care Costică Constanda îl are în proprietate în Parcul Bordei (pe care poate ridica construcții de cel puțin patru etaje), omul de afaceri va primi un teren cu aceeași suprafață în zona cunoscută ca Satul Francez, precum și construcțiile edificate pe acesta care în prezent aparțin domeniului privat al Municipiului București. Costică Constanda va renunța astfel la despăgubirile de peste 17 milioane de euro și penalitățile pe care municipalitatea trebuie să i le achite.
Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat, miercuri, că în această cauză "nimeni nu pierde, nimeni nu câștigă, se revine la situația inițială".
Mai multe știri pe www.mediafax.ro